marți, 2 decembrie 2008

DESPRE UN ANUMIT “TOP 100” AL INVENTIILOR


Ca om al stiintei si tehnicii am tot asteptat ca, odata cu sfarsitul Secolului20 si al Mileniului 2, sa iau cunostinta de un bilant si de un “top” realizat de catre savantii de baza ai Lumii ( savantii din organizatiile stiintifice ale ONU, ai Clubului de la Roma, etc ), cu privire la realizarile omenirii in domeniul creatiei tehnico- stiintifice, al descoperirilor stiintifice si al inventiilor, care sunt singurele generatoare de civilizatie.
Acest bilant se lasa inca asteptat, si nici nu ma mai mir, din moment ce-am constatat ca, in Vest, nici nu s-a stiut cand a inceput Mileniul 3 si Secolul 21. In mari metropole ale Lumii, s-a considerat (evident, eronat), ca acest moment a fost la 31.12.1999 (?!), moment marcat printr-o “numaratoare inversa”…fastuoasa! Mass- Media din intreaga Lume a luat si de data aceasta “initiativa”, si, desi de multe ori a dovedit ca domeniul tehnico-stiintific nu-i prea este la indemana, ca nu are competenta de a face ierarhizari si topuri, ca face confuzie intre inventie si descoperirea stiintifica, a facut ce stie ea mai bine : sondaje de opinie in varii colectivitati de oameni. Astfel, in 2005, un ziar britanic a publicat un TOP 10 al celor mai semnificative inventii de la anul 1800 pana in prezent, clasament intocmit pe baza unui sondaj printre ascultatorii BBC. Iata care sunt cele 10 inventii si procentajele in care au fost votate:
1/ Bicicleta……………….59%
2/ Tranzistorul……………. 8%
3./Bobina de inductie………8%
4/ Computerul…………… 6%
5/ Teoria germenilor………. 5%
6/ Radioul………………… 5%
7/ Internetul……………… 4%
8/ Motorul cu ardere int. …. 3%
9/ energia nucleara……….. 1%
10/ Satelitul de telec……… 1%
Nu comentam stupizenia acestui clasament, produs, evident, de un …”stupid people”. Si cand te gandesti ca in Anglia a avut loc prima revolutie industriala, ca Anglia a luat prima “startul” in “cursa” tehnologica ! Tot in Anglia, un grup de 500 de medici au afirmat ca cea mai mare inventie a Secolului 20 a fost…penicilina, preparata pentru prima oara de catre scotianul Alexander Fleming. Parera lor! Dar oare penicilina si toate celelalte antibiotice derivate din ea, avand eficacitate sporita, au eradicat, cumva, toate bolile infectioase care-l pandesc pe om?
Un alt grup de oameni ai stiintei si tehnicii, fiind de acord ca cea mai mare inventie a Secolului 20 este Calculatorul Electronic ( este si parerea mea ), extrapoleaza, nu sufcient de gandit (tot, parera mea!), si afirma ca aceasta ar fi cea mai mare inventie a tuturor timpurilor, deci implicit a Mileniului 2. Este, desigur, o simpla alta parere…Calculatorul electronic
este, numai, cea mai mare inventie a Secolului 20, dar el nu poate “detrona” Radioul din postura de inventie primordiala a omenirii de la
Christos incoace! Si, cu toate astea, nu exista un premiu international
pentru realizarile deosebite in domeniul Radioului !
In legatura cu realizarile tehnico stiintifice ale Mileniului 2, reteaua
de televiziune CNN din SUA a comunicat ca “Omul de Stiinta al Mileniului 2” a fost ales (cum ?) Albert Einstein. Americanii astia din SUA au un fix al lor : cand un savant emigrant devine cetatean SUA, se “bat” pentru el “ pana-n panzele albe”, pentru a-i impune meritele Lumii intregi. Asa s-a intamplat in 1943, cand Congresul SUA, mai putin preocupat atunci de razboiul cu Germania lui Hitler, demareaza un proces in justitie prin care inventarea radioului (recunoscuta pe plan mondial ca apartinand italianului Guglielmo Marconi ) este atribuita…cetateanului american (de origine sarbo-croata ) Nikola Tesla, la putin timp dupa moartea acestuia. Urmare a acestei “ logici”, era firesc ca Omul de Stiinta al Mileniului 2 sa fie cetateanul american…Albert Einstein ! Parerea lor ! Parerea mea este ca Albert Einstein ar putea primi titlul de Omul de Stiinta al Secolului 20, dar Omul de Stiinta al Mileniului 2 este, totusi,…Isaac Newton ! Toti cei ce s-au instruit si se instruiesc intr-un sistem de invatamant, de la Newton incoace, au invatat si invata inca, mecanica si analiza matematica ramase dela Newton. “Fineturile” teoriei relativitatii ale lui Einstein (controversate, inca !) sunt inca optionale (se poate dobandi o cultura tehnica de nivel mediu si fara ele… ). Newton este, deocamdata, arhitectul stiintei pe acest pamant !
In mijlocul atator intrebari si nedumeriri, anul trecut am avut placuta surpriza sa descopar la librarie , traducerea lucrarii “100 cele mai mari inventii dintotdeauna”(fig.1), pe care am cumparat-o plin de…sperante.
Recunosc, de la bun inceput, ca a ierarhiza corect primele 100 de inventii omenesti (“dintotdeauna”) este o sarcina coplesitor de grea, de plina de “simbolica raspundere”. Nu stiu ce pregatire are autorul, daca este om de stiinta, sau inginer, daca este specialist in istoria stiintei si tehnicii, dar incercarea sa, ce-i drept temerara, ramane, totusi, numai o …incercare, care va trebui repetata de alti autori, cu mai multa competenta. Dupa cum o marturiseste, cartea este o opera a familiei sale, ajutata si de cinci alti “oameni minunati”…
Este drept ca intrebarea “Care sunt primele 10, sau primele 100 de inventii importante?”, este mult mai logica decat intrebarea, dea-dreptul stupida, “Care este cel mai mare roman?”, deoarece pentru prima, autorul prezinta criteriul clasificarii ( “cel mai semnificativ impact asupra umanitatii-usurarea,imbunatatirea, prelungirea vietii”), pe cand a doua nu a avut criteriu, si diversii “neica-nimeni” au putut da cele mai “traznite” raspunsuri. In prezentarea comentariilor asupra cartii, nu pot evita reproducerea in articol a clasamentului celor 100 de inventii, asa cum l-a stabilit autorul. Pentru o cat de mica sistematizare, am sa le impart in 5 grupe.
Grupa 1/ 1.Roata 2.Becul electric 3.Tiparul 4.Telefonul
. 5.Televiziunea 6.Radioul 7. Praful de pusca
8. Computerul de birou 9.Telegraful 10.Motorul
cu ardere interna 11.Creionul si stiloul 12.Hartia
13.Automobilul 14.Avionul 15.Plugul 16.Ochelarii
17.Reactorul atomic 18.Bomba atomica 19 Computerul
Colossus 20.Toaleta
Grupa 2/ 21.Pusca 22.Pistolul 23.Instalatiile sanitare 24.Obtinerea
Otelului 25.Sarma 26.Tranzistorul 27.Motorul cu aburi
28.Vela 29.Arcul si sageata 30.Aparatul de sudura
31. Seceratoarea 32.Motorul cu reactie 33.Locomotiva
34.anestezia 35.Bateria 36.Cuiul 37.Surubul 38.Aparatul
cu raze X 39.Busola 40.Navele din lemn
Grupa 3/ 41.Stetoscopul 42.Zgarie-norii 43.Ascensorul 44.Ceasul
45.Cronometrul 46.Microscopul 47.Sistemul Braille
48 Radarul. 49.Aerul conditionat 50.Podul suspendat
51.Termometrul 52.Incubatorul 53.Tomografia compu-
terizata 54.Imageria de rezonanta magnetica 55.Gips-
cartonul 56.Motorul electric 57.Sonicitatea 58.Prezerva-
tivul 59.Telescopul 60.Aparatul EKG
Grupa 4/ 61.Pacemakerul 62.Aparatul de dializa renala 63.Aparatul
Fotografic 64.Sistemul de pozitionare globala (GPS)
65.Masina de cusut 66.Filmul 67.Masina de filat
68.Caramida 69.Camera de filmat cinematografica
70.Dinamita 71.Tunul 72.Scheletul tip balon 73.Masina
de scris 74.Motorul Diesel 75.Trioda 76.Motorul asincron
77.Elicopterul 78.Calculatorul 79. Lanterna 80.Laserul
Grupa 5/ 81.Vaporul 82. FAX-ul 83.Tancul 84.Racheta 85.Masina
de egrenat bumbac 86. Moara de vant 87.Submarinul
88.Vopseaua 89.Disjunctorul 90. Masina de spalat
91.Treieratoarea 92.Extinctorul 93.Frigiderul 94.Cuptorul
95.Bicicleta 96.Magnetofonul 97.Sonda de petrol
98.Fonograful 99.Aspersoarele de incendiu 100.Video-
recorderul.
O prima observatie asupra continutului lucrarii este aceea ca, fiind de acord cu autorul ca inventia numarul 1 este Roata, ordinea celorlalte 99 pare sa fi fost stabilita fortuit, prin tragere la sorti.O a doua observatie
generala ar fi aceea, ca, daca se proclama drept criteriu de clasificare cel al imbunatatirii si prelungirii vietii omului, din cele 100 de inventii nu trebuiau sa faca parte armele militare de lupta, care sunt, nu-i asa, numai un rau …necesar! Asadar, dupa mine, nu aveau ce cauta in acest top inventiile 7-18-21-22-70-71-83-84 si 87.
In cadrul Grupei 1, inventia “6.Radioul” nu este pe locul 2, cum socot eu ca ar fi trebuit, ci abia pe locul 6. Intr-un articol anterior, publicat in aceasta revista, personal am argumentat de ce Radioul este o inventie mai importanta decat “3.Tiparul”. Inventiile “2.Becul electric” si “4.Telefonul” nu au produs un impact mai mare ca cel produs de Radiou, iar “5.Televiziunea” (in fapt, Radioteleviziunea) este o inventie “pui” a Radioului, ca si “48. Radarul”,” 64. GPS-ul” si altele care lipsesc.
Referitor la Grupa 2 fac observatia ca inventia “26.Tranzistorul”, nu a produs, totusi, pentru Radiotehnica si pentru Omenire, impactul pe care l-a produs in anul 1906 inventia “75.Trioda”. Inventarea Triodei a condus la aparitia Radioelectronicii (prin patrunderea tehnologiei electronice in tehnica radio).
Cu referinta la Grupa 3, mda… ce sa mai zic cu privire la inventia “58.Prezervativul”, care, in opinia autorului, este mai importanta(!?) pentru omenire, decat restul de 42 inventii cate mai sunt pana la 100.
In Grupa 4 sar in ochi niste clasificari, deasemenea bizare. Inventia “68.Caramida” nu este deloc mai putin importanta ca inventia “42.Zgaraie-nori”, care se construiesc si cu ajutorul ei.Iar,cum toata lumea stie, inventia “79.Lanterna” functioneaza cu un mic bec electric, ori autorul a facut din inventia “2.Becul electric”, un “stramos” mult prea indepartat Si de fapt, in fond, Inventia “Lanterna” este un simplu sumum de doua inventii: pila electrica si becul electric
. In ce privesta Grupa 5-a, satisfactia pe care o realizez este aceea ca inventia “95.Bicicleta” este pusa cam la locul ei, fiind drastic depunctata fata de “TOP-ul 10” englez si…stradal!
O ierarhizare corecta, facuta de autor, este aceea din domeiul tehnicii de calcul. Intr-adevar, inventia “99.Calculatorul”(mecanic) nu a produs in Lume impactul pe care-l va produce inventiile “19.Computerul Colossus” si mai ales inventia “8.Computerul de birou”( Personal Computer-PC).
Prin acest articol nu mi-am propus sa clasific eu “mai bine” aceste 100 de inventii propuse de autor. Am tinut numai sa-mi spun parerea critica referitoare la temerara lucrare a domnului Tom Philbin.
Am in biblioteca personala o carte mai buna, de fapt- desi e foarte veche- mult mai buna [2], ca cea la care m-am referit, cu tematica similara. Este vorba de lucrarea in doua volume “Enciclopedia inventiilor tehnice”, a autorului roman inginer Nic. P. Constantinescu (foto 2). Desi autorul face distinctia dintre descoperirile stiintifice si inventii, in carte el se ocupa de ambele simultan, in cadrul unor adevarate lectii de sinteza asupra diverselor capitole ale fizicii, bogat ilustrate cu desene si fotografii. Inventiile si descoperirile stiintifice sunt prezentate si explicatepe larg, cu argumentele de rigoare. Inca de la inceput, autorul prezinta un amplu (azi,desigur,incomplet) al “inventiunilor tehnice, cu numele inventatorilor si pionerilor”. Fara a face clasificari si consideratii (nu se lanseaza intr-o astfel de… “aventura”), autorul le reda in …ordine alfabetica!
Similar, intr-un alt tabel, se prezinta “Principalele descoperiri si numele descoperitorului”. Lucrarea contine si un util formular de matematici, foarte actual, care ar putea fi de exemplu diversilor autori care alcatuiesc azi fel de fel de formulare matematice pentru elevi si studenti. In carte mai sunt prezentate extrase din regulamentele “Oficiului Proprietatii Industriale”, de atunci, si, ceea ce este extrem de valoros, un tabel complet de “Inventatori romani, cari au brevetat inventiuni de la 1924-1937”, deasemenea in ordine alfabetica.
Nu pot incheia acest articol fara a avansa o propunere OSIM-ului! Propunerea ar fi un grup cat mai largit de experti ai sai sa redacteze un TOP ( sa spunem,1oo) al inventiilor romanesti, de la inceputuri pana in prezent, in care sa se faca o clasificare bine argumentata si gandita a acestora. O asemenea lucrare ar fi o urmare fireasca a lucrarii realizate deja de catre OSIM, “Inventatori Romani”, in care se prezinta mai mult omul si mai putin opera sa. Desigur, trebuiesc inventariate toate inventiile cu autori romani, chiar daca au fost inregistrate in afara Romaniei. Apreciez ca criteriul de clasificare al inventiilor trebuie sa fie stiintific imbatabil, si acesta nu poate decat gradul de impact pozitiv asupra societatii omenesti, produs atunci, in momentul inregistrarii brevetului (chiar daca ulterior importanta inventiei s-a diminuat pana la caderea ei in desuietudine). Sunt convins ca OSIM poate realiza o astfel de lucrare, care se va constitui intr-un omagiu adus inventatorilor romani, disparuti sau prezenti, inventatori de care Romania nu a dus lipsa, multimea acestora si realizarile lor fiind o mandrie nationala. Un al doilea volum ar putea sa aibe la baza un criteriu cantitativ, si sa se refere la un TOP 100 al celor mai prolifici inventatori romani, caci nici acest lucru nu se stie, si e …pacat !
Sunt convins, deasemenea, ca o ierarhizare corecta, obiectiva a oricarei creatii omenesti, deci si a inventiilor, nu poate fi facuta de catre un singur om. Daca o va face, va fi numai o incercare, ceea ce a facut si domnul Tom Philbin!
Bibliogafie
1/ Tom Philbin: 100 cele mai mari inventii dintotdeauna.
trad. lb. engleza, Ed. Lider-Star, Bucuresti, 2005
2/ Ing. Nic. P. Constantinescu: Enciclopedia inventiunilor tehnice.
Ed. Fundatia “Regele Carol II”, vol.1-1939, vol.2-1942
Bucuresti, 09.09.2006

Un comentariu:

Sorin spunea...

Ierarhizarea inventiilor este, cel mai adesea, la fel ca majoritatea listelor cu "cele mai..." un pretext pentru pe care il folosesc initiatorii ierarhizarii pentru a publica un articol sau chiar o carte.
Evident este doar punctul meu de vedere, al unuia care a facut numeroase trimiteri pe blog la diverse clasamente.
Cred ca orice ierarhizare este discutabila, inclusiv cele ale publicatiei Forbes, specializata in acest domeniu.
In ceea ce priveste radioul, ca si in cazul multor alte inventii, Marconi a fost de fapt intreprinzatorul care a folosit cercetarile lui Hertz, Branly, Popov si multi altii pentru a crea un ansamblu cerut pe piata. Tot Marconi, considerat incorect parintele radiodifuziunii, s-a concentrat pe legaturile radio bilaterale, firma lui refuzand sa preia ideea difuzarii semnalelor radio catre publicul larg. Ideea a fost cumparata de RCA care a dezvoltat-o ulterior.
In schimb, RCA a intarziat cu peste 20 de ani introducerea modulatiei in frecventa, realizata de Edwin Howard Armstrong (angajat al RCA) in 1935, pentru a nu pierde banii investiti in emitatoarele si receptoarele cu modulatie de amplitudine. Armstrong s-a sinucis in 1954, dupa numeroase procese pierdute in care incerca sa-si valorifice inventia Vezi Cultura libera de Lawrence Lessig.