Contrar parerilor cuasiunanime ale unor istorici in probleme de stiinta si tehnica, am sustinut si voi sustine intotdeauna (fara a fi o parere „pro domo”), ca cea mai mare inventie a tuturor timpurilor de pana acum a omenirii, dupa roata, este ...radioul ! Bazat pe descoperirea undelor electromagnetice, pe posibilitatea de reproducere si detectie a lor (marele aport adus de ” titanii” Faraday, Maxwel, Hertz), radioul a inarmat omenirea cu posibilitatea transmiterii la distanta, practic instantanee, a informatiei audio (la inceput), si, spre deosebire de informatia vehiculata de tipar, destinatarul informatiei poate fi colectiv, nestiutor de carte sau nevazator! Mi se pare absurd, lipsit de logica, consideratii ca becul electric, sau tiparul, sau praful de pusca, etc, ar putea fi inventii mai mari decat radioul !
La inventia ampla numita generic radiou, au lucrat vreme de 70 de ani, multi oameni, cercetatori si inventatori, de diferite nationalitati si profesii, avand un nivel personal al culturii tehnice foarte diferit. Cu totii au contribuit intr- o anumita masura, la inventarea radioului, dar cel ce l-a impus omenirii, a fost unul dintre ultimii veniti in marea ” echipa”, italo-irlandezul de geniu, Guglielmo Marconi (1874-1937).
Fire pragmatica ( in viitor. el va avea drept colaboratori, in mod egal, tehnicieni si juristi, capabili sa-i apere si sa-i valorifice inventiile !), el a reusit omologarea celei mai perfectionate si performante din multele instalatii ce s-au realizat, a reusit sa lamureasca sponsorii de utilitatea practica a inventarii radioului obtinand primul patent din lume (Brit.Pat.12039/ 2 iunie 1896). Desigur, Marconi nu a inventat singur radioul, care este o inventie ”pioner” colectiva si mult prea mare. El nu poate fi considerat ”parintele” unic al radioului, dar nici nimeni altul ! Marele sau rol poate fi comparat cu acela al unui priceput mamos intr-o nastere intarziata si foarte grea.
La numai 5 ani de la nasterea formala a radioului in 1896, pe teritoriul statului european al Regatului Romaniei condus de Carol I (ce va ramane in istorie ca un destoinic monarh al Romaniei), incepe sa se acorde interes noii inventii, radioul. Incepand cu anul 1901, se organizeaza si se desfasora conferinte, demonstratii practice, se importa primele instalatii de TFF (1903), se scriu si se publica articole, in 1903 se tipareste prima carte de radio din Romania. Ulterior se realizeaza constructii originale si se fac experimentari, se organizeaza auditii radio colective, se fac alte importuri de echipamente TFF, necesare pentru razboiul din 1916-1918, etc Visul amatorilor de radio din Romania, in anii de dupa razboi, nu era, insa, TFF, ci radiofonia extinsa pana la o radiodifuziune, asa cum exista deja in alte tari ( 1922 in SUA, Anglia si Franta, 1923 in Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia si Cehoslovacia , 1924 in Spania, Italia, Suedia, in 1925 in Polonia si Ungaria). In 1925 ia fiinta”Asociatia Prietenii Radiofoniei ”sub conducerea prof. Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), cel care, prin tot ce a facut, a ramas in istorie ca ”parintele radiodifuziunii romanesti”. Asociatia a organizat auditii publice, conferinte si cursuri de initiere. Dupa cateva emisiuni experimentale ( si una ”pirat” in 1925 la Craiova, Savopol-Bajenescu), dupa multe eforturi organizatorice si economice, la 01 noiembrie 1928 are loc prima emisiune de radio a Postului Bucuresti-Romania. Dealungul celor 8 decenii de existenta si activitate, radiodifuziunea romanesca a obtinut in pemanenta progrese din toate punctele de vedere. Din punctul de vedere tehnic, care este cel interesant pentru noi radioamatorii, este de observat ca ea se afla la nivelul mondial superior, folosind din ce in ce mai mult modulatia de frecventa (FM) in locului celei perimate, modulatia de amplitudine(AM), si folosind pentru emisie-receptie lungimi de unda din ce in ce mai mici, corespunzator frecvente din ce in ce mai mari (in 1928 f=cca 1MHz, in 2008 f=cca 100MHZ !)
In introducerea FM in radiodifuziunea romanesca, trebuie sa mentionez, acum la ceas aniversar, stradaniile si aportul adus de fostul meu profesor (si al multor alti ingineri) de radiotehnica, din Institutul Politehnic Bucuresti, facultatea de electronica si telecomunicatii, prof. dr. doc Gheorghe Cartianu (1907-1982), precum si ale fostei sale studente, dr.ing. Nona Millea, care, tanar inginer la Uzinele Electronica ( Baicului), in anul 1960 a avut o contributie hotaritoare ( tunerul UUS) la realizarea primului receptor romanesc de radiodiodifuziune MA- MF.
Printre manifestarile prilejuite si desfasurate cu ocazia celei de-a 80-a aniversari a radiodifuziunii romanesti, a fost si expozitia din holul salii de spectacole a sediului, luarile de cuvant care au avut loc acolo. La aceasta manifestare a participat si un grup de radioamatori in frunte cu secretarul FRR, neobositul ing, Vasile Ciobanita
La inventia ampla numita generic radiou, au lucrat vreme de 70 de ani, multi oameni, cercetatori si inventatori, de diferite nationalitati si profesii, avand un nivel personal al culturii tehnice foarte diferit. Cu totii au contribuit intr- o anumita masura, la inventarea radioului, dar cel ce l-a impus omenirii, a fost unul dintre ultimii veniti in marea ” echipa”, italo-irlandezul de geniu, Guglielmo Marconi (1874-1937).
Fire pragmatica ( in viitor. el va avea drept colaboratori, in mod egal, tehnicieni si juristi, capabili sa-i apere si sa-i valorifice inventiile !), el a reusit omologarea celei mai perfectionate si performante din multele instalatii ce s-au realizat, a reusit sa lamureasca sponsorii de utilitatea practica a inventarii radioului obtinand primul patent din lume (Brit.Pat.12039/ 2 iunie 1896). Desigur, Marconi nu a inventat singur radioul, care este o inventie ”pioner” colectiva si mult prea mare. El nu poate fi considerat ”parintele” unic al radioului, dar nici nimeni altul ! Marele sau rol poate fi comparat cu acela al unui priceput mamos intr-o nastere intarziata si foarte grea.
La numai 5 ani de la nasterea formala a radioului in 1896, pe teritoriul statului european al Regatului Romaniei condus de Carol I (ce va ramane in istorie ca un destoinic monarh al Romaniei), incepe sa se acorde interes noii inventii, radioul. Incepand cu anul 1901, se organizeaza si se desfasora conferinte, demonstratii practice, se importa primele instalatii de TFF (1903), se scriu si se publica articole, in 1903 se tipareste prima carte de radio din Romania. Ulterior se realizeaza constructii originale si se fac experimentari, se organizeaza auditii radio colective, se fac alte importuri de echipamente TFF, necesare pentru razboiul din 1916-1918, etc Visul amatorilor de radio din Romania, in anii de dupa razboi, nu era, insa, TFF, ci radiofonia extinsa pana la o radiodifuziune, asa cum exista deja in alte tari ( 1922 in SUA, Anglia si Franta, 1923 in Germania, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia si Cehoslovacia , 1924 in Spania, Italia, Suedia, in 1925 in Polonia si Ungaria). In 1925 ia fiinta”Asociatia Prietenii Radiofoniei ”sub conducerea prof. Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), cel care, prin tot ce a facut, a ramas in istorie ca ”parintele radiodifuziunii romanesti”. Asociatia a organizat auditii publice, conferinte si cursuri de initiere. Dupa cateva emisiuni experimentale ( si una ”pirat” in 1925 la Craiova, Savopol-Bajenescu), dupa multe eforturi organizatorice si economice, la 01 noiembrie 1928 are loc prima emisiune de radio a Postului Bucuresti-Romania. Dealungul celor 8 decenii de existenta si activitate, radiodifuziunea romanesca a obtinut in pemanenta progrese din toate punctele de vedere. Din punctul de vedere tehnic, care este cel interesant pentru noi radioamatorii, este de observat ca ea se afla la nivelul mondial superior, folosind din ce in ce mai mult modulatia de frecventa (FM) in locului celei perimate, modulatia de amplitudine(AM), si folosind pentru emisie-receptie lungimi de unda din ce in ce mai mici, corespunzator frecvente din ce in ce mai mari (in 1928 f=cca 1MHz, in 2008 f=cca 100MHZ !)
In introducerea FM in radiodifuziunea romanesca, trebuie sa mentionez, acum la ceas aniversar, stradaniile si aportul adus de fostul meu profesor (si al multor alti ingineri) de radiotehnica, din Institutul Politehnic Bucuresti, facultatea de electronica si telecomunicatii, prof. dr. doc Gheorghe Cartianu (1907-1982), precum si ale fostei sale studente, dr.ing. Nona Millea, care, tanar inginer la Uzinele Electronica ( Baicului), in anul 1960 a avut o contributie hotaritoare ( tunerul UUS) la realizarea primului receptor romanesc de radiodiodifuziune MA- MF.
Printre manifestarile prilejuite si desfasurate cu ocazia celei de-a 80-a aniversari a radiodifuziunii romanesti, a fost si expozitia din holul salii de spectacole a sediului, luarile de cuvant care au avut loc acolo. La aceasta manifestare a participat si un grup de radioamatori in frunte cu secretarul FRR, neobositul ing, Vasile Ciobanita
